Generalul Puiu din Timiș iubea doua femei. Una era din Făget. Cealaltă din Buziaș. Soția lui nu știa. În ‘75 a ajuns deputat în Marea Adunare Națională şi s-a mutat din Banat în București. A rămas doar cu soția.

Din dragoste, un an mai târziu, le-a trimis câte un avion prin Cooperativa de Consum celor două ibovnice. Una dintre ele a ajuns gestionară la Aviabarul din Buziaș, iar cealaltă, la Baravionul din Făget. Povestea asta o spune un bețiv într-o crâșmă nu departe de unul dintre aparatele de zbor. Acum nu mai trăiesc nici Puiu, nici mândrele.

La Buziaș se găsește una dintre cele mai mari stațiuni balneo-climaterice din țară. E pe cale de dispariție. Treizeci de ani a fost condusă de Ioan Izgareanu, fost militar, tată de angajat la NASA și politician local.

Pe atunci, Izgăreanu era amic cu generalul Puiu. „De fiecare dată când mergea acasă și trecea pe-aici, stăteam la o cafea la mine, la birou.” Într-un astfel de context i-a spus că vrea sa dea un avion pentru oraș. L-a anunțat pe amicul Trițoiu, primarul din Făget, și în câteva zile au plecat după cele două aparate.

Îl întreb de amantele lui. „Nu bag mâna în foc. E un fel de bârfa locală. Însă, vorbele astea nu circulă oficial, deci nu se va ști niciodată”, și râde făcând cu ochiul ca un complice.

Coloană oficială cu avioane

Era vară. Plângeau vacile de cald. Trițoiu și Izgăreanu s-au dus să îşi ridice avioanele de la Timişoara. Două Lisunov – Li2 sovietice venite de la Bucureşti. Aterizareseră cu o zi înainte. „Erau în stare perfectă de funcţionare când le-am luat noi. Puiu nu era acolo, dar militarii ne-au zis că aparatele de zbor au fost ale lui Gheorghiu-Dej. Ni se păreau foarte mari şi când am ajuns sub ele ne-a trecut entuziasmul. Ne-am dat seama că aveam o problemă. Nu încăpeau pe nici una dintre străzile care ar fi dus la Buziaş sau la Faget.” Avioanele au anvergura de aproape 30 de metri, iar in lungime ating 20. S-au strâns soldații, fiecare cu patentul lui, și au scos toate niturile și șuruburile astfel încât să încapă pe stradă.

O zi mai târziu, din Timișoara ieea un convoi de 500 metri cu șase mașini. Era o Dacie cu girofar „ca așa e la coloanele oficiale”, două trailere mari în care era câte o pereche de airipi și două tanchete ale jandarmeriei care trăgeau câte un avion cu sfoară de iută. Din spate veneau Trițoiu și Izgăreanu mândri de bijuteriile lor. Fumau și stăteau cu coatele pe geam.

La Chevereșu Mare avioanele s-au oprit. „Nu știam ce s-a întâmplat. Era târziu, blocasem strada. Stăteau dupa noi căruțe și alte mațini”. Când au ajuns la mașina cu girofar au văzut podețul prea îngust pe care nu ar fi încăput aparatele de zbor. Au lasat avioanele acolo și au plecat fiecare la casa lui. A doua zi au adus din Timișoara o macara cu care au ridicat fiecare avion pe o roată și l-au trecut „legat cu multă sfoară”.

Primul a rămas la Buziaș, Trițoiu a mai avut de tras încă șaizeci de kilometri până la Făget. „Dacă ar mai trăi, ar putea să vă povestească el cât a muncit cu avionul prin Lugoj, pe străduțe.”

La bere sub aripa protectoare a bombardierului

Și la Buziaș, și la Făget toata lumea a ieșit să vadă noile atracții din oraș.

„Era aproape de prânz când au ajuns în centru. Ne-au scos de la oră cu domnul profesor cu tot să îl întâmpinăm. Toata lumea aplauda”, povestește Cristi, un băștinaș din Buziaș.

A doua zi, tovarășul profesor le-a zis tuturor să se întoarcă acasă și să aducă fiecare un patent pentru lucru manual. „Nu îmi imaginam pentru ce ne-ar fi trebuit”, nu avea în orar așa ceva. Când s-au întors, au mers toți să învârtă șuruburi la avion. Au avut de pus aripile la loc.

Profesorul și alți doi bărbați înțepeniseră bucata uriașă de duraluminiu. „Cine se mișca bine ajunge inginer”, tot striga printre țigări tovarășul diriginte. Parcă toți voiau să termine o Politehnică. În două ceasuri erau montate.

După privatizarea Cooperativei crâșma s-a închis. Aparatul a fost tras în spatele unui hotel unde a stat în paragină până în 2005. Buruienile intrau în motor. „Era dormitorul boschetarilor din oraș și casa tuturor șobolanilor. Iți era greață să te apropii”, povestește un localnic.

În 2005, Nelu Hudrea s-a gândit să îl recondiționeze. Își amintește că toate cadranele din bord erau furate, maneta mai avea doar scheletul din metal, era plin de gunoaie, iar geamurile erau sparte.

 

„A fost o nebunie. Lucram la el și aveam de tăiat cu flexul. Treceau oameni pe drum și strigau «Lăsați-l, mă, nu-l duceți la fier vechi și pe ăsta!» Apoi, peste ani, au venit aici la o cafea și mi-au povestit că ei au fost și că se așteptau să fie distrus, nu reamenajat”, râde și se uita cu mândrie la botul aparatului.

Patronul Hudrea e dezamăgit că vadul turiștilor veniți la băi a scăzut atât de mult. Acum mai ajung zece mii pe ani, iar în anii ’90 veneau de cinci ori mai mulți. Nu se mai bea ca odinioară. „De multe ori cer oamenii o bere și două pahare.”

Poți bea și în interior. Hudrea a căptușit pereții cu catifea vișinie, iar în cockpit a făcut barul. Nu încap multe persoane, „dar cei câțiva, câți sunt, beau o bere la înălțime.”

Vodca, biletul către orice colț al lumii

La Făget nimeni nu a mers niciodată la băut, la bar, la crâșmă sau la cârciumă. „Facem o tură până la Paris?”, era invitația pentru un vin. „Te fac cu un zbor până la Viena?”, pentru tărie.

Într-o astfel de cursă a picat din avion un localnic. Era foarte beat și la ușa „nu s-a deschis parașuta.” A căzut pe o piatră și și-a rupt piciorul. La spital s-a minunat medicul când a văzut cum a scăpat după un asemenea accident.

– Cum să cazi din avion și să ai doar un picior rupt?

 – Serios că am sărit din avion, domn’ doctor!

Afacerea a mers astfel foarte bne până a apărut TVA-ul, iar mai apoi criza. De doi ani e închis.

E la stradă, la intrarea în localitate dinspre Deva. Mai mult e câmp decât centru vechi. Oprește foarte multa lume sa vada ce e cu avionul, insa doar pentru poze. Nu mai e nimic de băut.

Aparatul de zbor e gri ca o tablă veche. În cap are înfiptă o antenă TV. E punct de sprijin și pentru firele de telefonie. Înăuntru nu se mai poate intra de multă vreme. Întreținerea e costisitoare.

Dorina proprietara l-a dat cu vopsea singură. Aparatul are 540 metri pătrați, iar femeia avea doar un penson. Era vară și a inhalat destul de mult diluant. Acum e mai bine decât avionul.

Nu reușesc nici la Făget să aflu mai multe despre povestea de dragoste a generalului. Lumea nu mai ține minte cum le chema pe primele gestionare. Dacă povestea bețivului e adevărată atunci dragostea lui Puiu pute acum a rugină și borhot.