Manolea, satul pe care Dumnezeu vrea sa il piarda

Se iubesc mult. Au pregatit de toate. Dmitri a taiat trei porci si doi vitei pe care nevasta-sa i-a gatit cum a stiut ea mai bine. Au dezgropat si vinul. E rosu si gros. Au pus si la friptura. Au intins pe masa din curte toate bunatatile. Soarele s-a ridicat sus si asteapta ca ei sa se cunune. Au plecat la biserica cu alai. Alamurile fac dealurile sa stie ca Anika si Petru isi unesc azi destinele.

Toti sunt fericiti. Se chiuie. Se cinsteste. Unul cite unul intra in lacasul de cult. Ea cu naframa pe cap. El isi da jos palaria. Este ziua lui, se simte barbat. E prima si ultima oara cind isi rade obrazul. Lipovenii se barbieresc o data in viata, la nunta.

Se pun in genunchi in fata altarului. Preotul scoate in fata lor cele trebuincioase. Duhul Sfint e gata sa se pogoare peste ei sa ii lege pe vecie cind pe usa mare a bisericii intra un lipovean rosu la fata si speriat, cu ochii bolditi, „Fratilor, lasati nunta! Arde satul!”

Image

Asta se intimpla in vara anului ’49, in Manolea, un sat de lipoveni din inima Moldovei. Etnologii nu isi explica modul in care au ajuns ei acolo, iar Dumnezeu parca vrea sa ii piarda. El le-a dat manastire. I-a mai inconjurat de paduri, izvoare si liniste. Apoi tot El le-a dat foc cu mina de copil. 

Asa cum fiecare localnic din Frankfurt si-a rezidit propria casa dupa bombardamentele din decembrie ’44 si ianuarie ’45, la fel si lipovenii au pus chirpic peste chirpic ca sa nu-i piarda vremea.

Miine, in Jurnalul National, un reportaj despre un sat care s-ar putea sa dispara.

Image