Scene de la votare

De câteva zile trepădușii de partid lucrează la cabinele de vot. Sudează, dau cu vopsea niște forme geometrice identice cu wc-urile de la țară. Aceste celule efemere de oraș au multe în comun cu buda tradițională, se lucrează tot cu hârtie de proastă calitate și, la urma urmei, ajungi să te caci în pământul patriei.

Uitându-mă la acești lucrători nu am putut să nu mă întreb ce se întâmplă cu aceste cabine după alegeri? 1.223 de secții de votare cu o medie de patru cabine. Fiecare cadru metalic are cam zece kilograme de otel. Adică, ce se întâmplă cu cele aproape cincizeci de tone de oțel?

Când Brunea-Fox a scris despre alegeri în 1927 erau în București 29 secțiuni de votare și 600 de mii de localnici. Astăzi sunt 1.223 secții și aproximativ 2 milioane. Oamenii s-au înmulțit de trei ori, urnele, de o sută de ori.

Parcă îmi aduc aminte de Pristanda al lui Caragiale:

– Câte cabine ai făcut?

– Douăzeci în „Verde”, douăzeci și cinci în „Albastru”, treizeci în „Negru”, douăzeci în „Galben” – păi face 174.

Ce ne facem dacă se întâmplă la fel și cu voturile?

***

La secția de pe strada Turturelelor unde s-au semnalat „intern” aproape o sută de fraude, mi s-a atras atenția asupra unor automobile cu numerele IS 03 ATP, B 24 FUN și B 11 CSJ. Acestea transportă de la o secție la alta același grup de alegători angajați „cu ziua.” În trei case din strada Orzari, C.A. Rosetti și Delea Nouă se comunică instrucțiunile. Acolo se află „statul major” al celor trei culori importante, uselie, movă și ardă. Cei trei șoferi politici trec din când în când pe la sediu să mai ia și pachete de buletine. Am mers să vorbesc cu ei, dar m-au trimis la origini. Nu s-au intimidat. Au continuat.

De asemenea, la secția de votare 297 de pe Bd. Ferdinand am observat o camionetă fără număr cu o inscripție „AutoTest.” Era plină de bătăuși. Am aflat de la un observator că aveau misiunea să susțină „moralul” prietenilor de la celelalte secții de vot.

Camioneta cu bătăuși

Camioneta cu bătăuși

*Am vrut să facem niște reportaje de la alegeri, dar am citit ce-a scris Brunea-Fox în 1927 și ne-am dat seama că nu avem nimic de adăugat.

>> Scena II. Regia – Ștefan Mako

Comments

  1. […] a povestit ce s-a întâmplat la urne. Comments (function(d, s, id) { var js, fjs = […]